Campania ,,Jandarmeria pe înţelesul tuturor!” continuă în unităţile de învăţământ din judeţ

Campania de informare şi prevenire demarată în această toamnă la nivelul Jandarmeriei Române şi implicit la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, continuă cu activităţile specifice organizate în unităţile de învăţământ, reunite în Săptămâna Prevenirii.
Acţiunile realizate sub sloganul: „Stop discriminării şi violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”, au adus în atenţia elevilor aspecte privind relaţiile dintre aceştia, profesori şi părinţi, pentru eliminarea pe cât posibil a manifestărilor violente şi a discriminării.
În municipiul Bistriţa, jandarmii s-au întâlnit joi, 13 februarie a.c., cu aproximativ 80 de elevi cărora le-au adus în prim plan aspecte legate de prevenirea violenţei cu tot ce implică aceasta. Cadrele Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din Jandarmeria bistriţeană au fost oaspeţii elevilor din clasele a IX a şi a X a, de la Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa.
Elevilor le-au fost distribuite şi pliante ale campaniei, aceştia arătându-se deosebit de interesaţi de aspectele discutate, de cele mai multe ori fiind iniţiat un dialog între aceştia şi jandarmi.
Activităţile vor continua şi pe viitor, conform calendarului de activităţi stabilit în cadrul campaniei.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole