În seara zilei de 13 ianuarie a.c., jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa aflaţi într-o acţiune punctuală pe linie silvică alături de lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, au depistat cinci bărbaţi care transportau cu cinci atelaje hipo, material lemnos obţinut din resturi de exploatare forestieră.
Oamenii legii i-au susprins pe cei în cauză la intrarea în satul Petriş, comuna Cetate.
Jandarmii i-au sancţionat pe Cornel F., Ciprian R., ambii de 37 de ani, Marian F. şi Lucian B. ambii de 27 de ani din Petriş şi Cristian D. de 37 de ani din Orheiu Bistriţei, în conformitate cu prevederile legii nr. 171 din 2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 17, lit. b, cu câte o amendă de 800 de lei fiecare, totalul amenzilor aplicate fiind de 4.000 de lei.
Materialul lemnos, (aproximativ 5 metri cubi), a fost confiscat de către reprezentanţii Ocolului Silvic Dealu Negru, valoarea prejudiciului ridicându-se la aproximativ 500 lei.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul