Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat o tânără, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Lechinţa, care comercializa, pe raza municipiului Bistriţa, în cadrul magazinului unde era angajată ca vânzătoare, articole pirotehnice, fără să existe vreo autorizaţie în acest sens.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
Potrivit prevederilor H.G.R. nr. 536/ 2002 care aproba Normele tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materialelor explozibile utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehnistilor, persoanele juridice sau fizice care pot efectua operaţiuni cu materii explozive (prepara, prelucreaza, deţin, comercializează, experimentează, folosesc, le transporta sau tranzitează) sunt autorizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
În conformitate cu prevederile articolelor 61- 69, Secţiunea a 3-a / Spaţii de comercializare a produselor pirotehnice/artificiilor din Ordinul nr. 187 din 19 august 2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ , se vor avea în vedere următoarele aspecte:
În spaţiile pentru comerţ se pot comercializa produse pirotehnice/artificii, în condiţiile legii.
Spaţiile de depozitare trebuie să fie independente faţă de construcţia în care se comercializează produse pirotehnice/artificii.
Se interzice păstrarea sau depozitarea produselor pirotehnice/artificiilor în alte ambalaje decât în cele originale care asigură nivelul de securitate corespunzător.
În spaţiile pentru comerţ se pot comercializa produse pirotehnice/artificii, în condiţiile legii.
La depozitarea şi comercializarea produselor pirotehnice/artificiilor este obligatorie respectarea reglementărilor specifice şi instrucţiunile producătorului.
Se interzice depozitarea sau păstrarea materialelor uşor inflamabile în depozitele şi spaţiile de comercializare a produselor pirotehnice/artificiilor.
Produsele pirotehnice/artificiile ambalate se amplasează şi se depozitează astfel încât :
a) să poată fi evacuate uşor în caz de incendiu;
b) să se afle la distanţe de siguranţă faţă de sursele de căldură şi de conductorii electrici.
Pe timpul programului, prezenţa permanentă a personalului care deserveşte spaţiul de comercializare a produselor pirotehnice/artificiilor este obligatorie.
Instruirea personalului de deservire a spaţiului de comercializare a produselor pirotehnice/artificiilor, în ceea ce priveşte măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor şi exploziilor, este obligatorie.
La terminarea programului, în spaţiul de comercializare a produselor pirotehnice/artificiilor se iau măsuri suplimentare pentru asigurarea siguranţei spaţiului şi pentru eliminarea eventualelor surse cu potenţial de aprindere a materialelor din spaţiul respectiv.