Control în trafic pe raza comunei Dumitra

Ieri, 13 februarie a.c., polițiștii Postului de Poliție Dumitra au organizat și desfășurat acțiuni rutiere pe DN 17 C, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea în trafic a tuturor celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza comunei Dumitra și au participat și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care au verificat starea tehnică a autovehiculelor.

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia.

Astfel, au fost constatate și aplicate 28 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 5635 lei.

Totodată au fost retrase 4 certificate de înmatriculare pentru diferite abateri rutiere și a fost reținut un permis de conducere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole