,,Sistemul medical românesc, unul care beneficiază şi de profesionişti desăvârşiţi este, din păcate, generator şi de adevărate drame. Neajunsurile sistemului, subfinanţarea lui cronică din ultimii ani, salariile extrem de mici, neatrăgătoare pentru cei care vor să se dedice acestei meserii, dar şi indiferenţa şi indolenţa unora dintre cei angajaţi în sistemul medical, au provocat numeroase greşeli care în acest domeniu provoacă suferinţă ” spune deputatul Daniel Suciu (USL).
Daniel Suciu, deputat USL
Într-un comunicat primit pe adresa redacţiei se mai arată: ,,Consider că lipsa unei reglementari clare, precise şi funcţionale în ceea ce priveşte malpraxisul nu face altceva decât să adâncească suferinţa familiilor celor care şi-au pierdut viaţa din culpe medicale sau a celor care au beneficiat de tratament greţit, cu consecinţe grave asupra sănătăţii lor.
Conform reglementarilor în vigoare, fiecare medic şi asistent medical este obligat să plătească poliţa de asigurare pentru malpraxis, în cuantum total la nivel naţional de peste 3 milioane de euro, însă procedura de despăgubire este extrem de greoaie. Procesele intentate de victimele sistemului durează foarte mult, iar despăgubirile de cele mai multe ori nu acoperă nici măcar cheltuielile materiale cu tratamentul pentru înlăturarea efectelor sau a celor juridice. Despre despăgubiri morale nici atât.
Cazurile tragice din judeţul Bistriţa-Năsăud, unele intens mediatizate şi la nivel naţional, precum şi sutele de cazuri la nivel naţional, impun adoptarea în procedură de urgenţă a modificărilor la Legea 95/2006, aflată în Camera Deputaţilor după ce a trecut de Senat şi reglementarea foarte clară a procedurilor şi despăgubirilor în caz de malpraxis, astfel încât legea să protejeze pacientul şi nu sistemul perpetuat de-a lungul anilor. – Suciu Vasile Daniel, deputat PSD”