Depresia este o afecţiune care ţine de creier, de o funcţionare deficitară a acestuia. Paradoxal, şi celor proşi-proşti (nu săraci cu duhul, ci săraci cu circumvoluţiunile) li se spune că nu le este bun creierul. Fals! Vorbim despre o boală a unui organ inexistent. Păi, dacă eşti prost, nu este vina ta, ci a unei ,,zale” lipsă în lanţul cromozomial, dar şi a unei zestre genetice deficitare. Consecinţa este una simplă: nu ai, aşa cum spune hâtrul ardelean, cap. Deci, cum dracu’ să spui ca prostul suferă de o boală a cerebelului, a capului?! Adică e ca si cum am face frecţie unui picior de lemn. Păi, dacă nu ai cap, cum poţi trata o boală a acestui organ inexistent?! Revin la tema editorialului de saptamâna trecută: forme fără fond. Iniţial ar părea că vorbesc, scriu şi gândesc în dodii, dar nu e aşa. Toate au o legătură. Toţi mai mulţi proşti intră, ca la comandă, în depresie. Înţelegeţi? Deci, lipseşte fondul! Cum să intri în depresie atunci când nu e nimic în căpşorul tău?! În existenţa noastră cronofagă (e prea dur pentru depresivi, nu?) ne confruntăm cu o sumedenie de fiinţe ,,mononucleate” , cu pretenţie de posesori de neuroni. Semne particulare: poartă fuste scurte sau pantaloni la modă (sexul nu contează, prostia este asexuată!), zâmbesc tâmp, sunt agramaţi, versatili şi, inevitabil, idioţi. De aceea nu înţeleg de ce există acest fenomen al depresiei, adânc imprimat în instinctul proştilor. E grav când inversăm polii, când gândim cu partea dorsală, nu cu chestia aia ce are două urechi, o gură, un nas, doi ochi. În concluzie, cu capul. Nu mai suport să văd toate pipiţele de doi bani, toate analfabetele, care ne spun că sunt olimpice la matematică, dar nu disting ecuaţia omogenă de una de gradul întâi, care cred că diferenţiala unei funcţii este o piesă la maşina (tot de fiţe, evident, a ,,mahărului”), iar asimptota oblică la graficul unei funcţii reprezintă o geantă cumpărată din ăl mai mare mall din Cluj-Napoca! (Apropos, pentru ,,depresivele” noastre, Napoca însesamnă numele unui castru roman, nu ,,cartierul ăla de dupe Mănăştur”. Aşa, ca să ne înţelegem!). Leacul depresiei este arhicunoscut psihologilor, pe de o parte, şi psihiatrilor, pe de alta parte! Pentru a vă spune care este remediul prostiei ar trebui să fiu un mare înţelept. Or , eu nu sunt un intelept! Totuşi, o recomandare: Fiţi depresivi cu adevărat, altfel riscaţi să deveniţi proşti! Pentru acest editorial se recomandă citirea cu atenţie a prospectului. Pentru orice reacţie neplăcută consultaţi şi alte publicaţii on line! Respect!
Raimond Petruţ
