Depistat în trafic de poliţiştii năsăudeni, a prezentat pentru control un permis despre care există suspiciuni că este fals

În dimineaţa de ieri, 11 august, la intersecţia Drumului Naţional 17D cu cel Judeţean 172B, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au oprit pentru control un autoturism, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Rebra.

Conducătorul auto a prezentat pentru control documentele autoturismului şi permisul de conducere, eliberat de autorităţile din Irlanda. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că documentul nu conţine elementele de siguranţă specifice unui astfel de document, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia.

Permisul a fost ridicat în vedere continuării cercetărilor, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole