Depistați de polițiștii bistrițeni cu substanțe interzise

În după-masa de ieri, 15 februarie, în cadrul activităților preventive și de patrulare desfășurate, polițiștii Biroul de Ordine Publică au observat doi tineri care aveau un comportament suspect.

Cei doi au fost legitimați și identificați ca fiind în vârstă de 18 și 21 de ani, ambii din comuna Zagra. În urma controlului corporal efectuat, asupra celor doi, polițiștii au descoperit trei pliculețe în care se afla o substanță de culoare albă și un altul în care se afla o substanță de culoare galben-verzuie, susceptibile a avea efecte psihoactive.

Substanțele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, dosarul fiind înaintat structurii competente.

Recomandari

Alte Articole