Bistrița este invadată în aceste zile de nume mari ale politicii din România. Sosit seara trecută la Bistrița, Crin Antonescu a fost cazat la același hotel unde a poposit și premierul României, Victor Ponta.
În conferința de presă, Antonescu a insistat asupra faptului că targetul Partidului Național Liberal în alegereile europarlamentare rămâne 25 de procente.
Cât privește o relansare a USL, liderul liberalilor a precizat: ,,Zero șanse!”, asta deși, la Bistrița, social-democrații au cam ,,încurcat agendele” cu stafful lui Antonescu: ,,Este o coincidenţă de agende. Sigur, asta poate să-mi trezească o anumită nostalgie, pentru că ultima oară când am fost în Bistriţa am fost tot împreună cu domnul Ponta şi cu alţi domni. Dar nu ne putem lăsa pradă nostalgiilor când facem politică.”