În cadrul cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale, cu privire la sâvârșirea mai multor furturi, de pe raza municipiului Bistrița, au fost identificați doi tineri, de 16 ani, respectiv 19 ani, ambii din Bistrița, bănuiți de comiterea faptelor.
Astfel, a rezultat faptul că, în perioada 27-29 mai a.c., cei doi ar fi sustras 4 acumulatori, din autoturisme care se aflau parcate pe raza orașului Bistrița.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările față de cele două persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.