Dorin Dobra: În numele PNL, îmi cer scuze pentru declaraţiile defăimătoare ale deputatului Stelian Dolha, la adresa clerului bisericesc

Declarația lui Dobra vine după ce, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul Stelian Dolha a transmis un mesaj dur preoților care s-au implicat în campania electorală: ,,Precucernici părinţi, cei care v-aţi implicat în campanie electorală, trebuie să optaţi, fie deveniţi agenţi electorali PSD şi atunci vă dezbrăcaţi de haina sfântă şi vă luaţi un tricou sau tunică roşie. Trebuie să optaţi. Dacă nu, rămâneţi cu haina sfântă şi atunci îl slujiţi doar pe Dumnezeu. Că tot Sfânta Scriptură ne spune că nu poţi să fii slugă la doi stăpâni: şi la Ponta şi la Dumnezeu.”

 

Într-un comunicat de presă, senatorul Dorin Dobra încearcă să dreagă un pic busuiocul:

,,În numele tuturor colegilor mei şi tot ceea ce înseamnă PNL, cer scuze întregului cler bisericesc din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru declaraţiile defăimătoare ale deputatului Stelian Dolha, în conferinţa de presă de astăzi.

Din calitatea mea de senator al României, îmi exprim totodată recunoaşterea, pentru colaborarea şi conlucrarea pe care PNL a avut-o, încă de pe vremea înaintaşilor noştri Brătieni, cu clerul bisericesc român.

Aşadar, îmi exprim profundul regret pentru afirmaţiile iresponsabile ale deputatului Stelian Dolha pe această temă, afirmaţii care pot constitui grave jigniri la adresa preoţilor judeţului Bistriţa-Năsăud.

Senator,
Dorin DOBRA

Recomandari

Alte Articole