Două persoane care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate şi sancţionate de poliţişti

n noaptea de 21/22 decembrie, în jurul orei 02.50, în cadrul verificărilor pentru respectarea interdicţiei privind deplasarea persoanelor în intervalul orar 23:00-05:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud au depistat în trafic, pe bulevardul Grănicerilor din Năsăud, un tânăr din Nepos care a încălcat măsura carantinării la domiciliu. Carantina era impusă din data de 17 decembrie.

Totodată, poliţiştii de la Postul de Poliţie Runcu Salvei au sancţionat contravenţional o tânără din Runcu Salvei care, în urma verificărilor efectuate, nu a fost găsită la domiciliu nerespectând astfel măsura carantinării, dispusă de către Direcţia de Sănătate Publică, din data de 18 decembrie a.c.

Cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 55/2020, cuantumul total al sancţiunilor fiind de 2500 de lei. În ambele cazuri a fost informat Centru Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bistriţa-Năsăud, iar poliţiştii le-au atras atenţia cu privire la riscurile la care îi expun pe cei cu care intră în contact.

La nivel judeţean, ieri, 21 decembrie, au fost organizate 13 acţiuni punctuale în cadrul cărora au acţionat, în sistem integrat, 76 de reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost verificate peste 1400 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate 93 de societăţi comerciale şi au fost oprite, pentru control, 83 de mijloace de transport. Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, împreună cu cei de la Poliţia Locală au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.750 de lei. Din totalul acestora, 17 sancţiuni, în valoare de 7.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie în intervalul orar 23.00-05.00, celelalte fiind aplicate pentru alte abateri la Legea 55/2020.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole