În baza probatoriului administrat într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 53 de ani și a unei femei de 30 de ani, ambii din Pinticu.
Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.
Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie a.c., o femeie de 30 de ani, împreună cu tatăl acesteia, un bărbat de 53 de ani, ambii din Pinticu, ar fi lovit un câine care ulterior a decedat. La scurt timp, deținătorul legal al acestuia a solicitat, prin 112, sprijinul polițiștilor.
Cele două persoane bănuite de comitere infracțiunii se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmând să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.