Azi-noapte, în urma controalelor efectuate pentru siguranța traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției, după ce a fost depistat pe o stradă din Bistrița, la volanul unui autoturism. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, din Bistrița, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă rezultatul testării cu aparatul DrugTest a fost pozitiv pentru 2 substanțe: cannabis și methamphetamină. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate.
Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.336 alin. 2 din Codul Penal.