Educaţia socio-emoţională este necesară încă de la 3 ani, cel puţin aşa spun specialiştii. Tocmai de aceea, cei peste 400 de copii ai grădiniţei cu program prelungit „Căsuţa cu Poveşti”, din Bistriţa, vor beneficia în următorii 2 ani de atenţia unor educatori pregătiţi în a depista şi corecta problemele de compartament, încă de la vârste fragede.
Totul face parte dintr-un proiect derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Unicef, care îşi propune să pregătească 100 de formatori la nivel naţional, care la rândul lor se vor ocupa de pregătirea educatorilor, care vor asigura un climat socio-afectiv optim în timpul procesului educaţional.
Grupul ţintă îl reprezintă copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani. Şi asta deoarece statisticile arată că la nivel naţional 40 la sută dintre preşcolari au probleme emoţionale, care pun în pericol sănătatea mintală. La nivel judeţean proiectul va fi implementat în cadrul grădiniţei Căsuţa cu Poveşti.
Proiectul a fost lansat astăzi şi va dura cel puţin 2 ani, spune Rodica Brănişteanu, directorul grădiniţei.