Egalitatea de şanse – resursa pentru viitor mai sigur

Centrul Creştin de Reintegrare Socială ONISIM Bistriţa, împreună cu Penitenciarul Bistriţa, Asociaţia Club ROTARACT și Asociaţia MORALIA pentru România  organizează în data de 18.10.2012, ora 10, la sediul Centrului Creştin de Reintegrare Socială ONISIM Bistriţa, str. Compozitorilor, nr. 6D, conferinţa de lansare şi promovare a proiectului “Egalitatea de şanse – resursa pentru viitor mai sigur”.

Proiectul are ca scop mobilizarea şi responsabilizarea cetăţenilor pentru reducerea fenomenului de discriminare a persoanelor private de libertate sau care au suferit o pedeapsă privativă de libertate.

Proiectul de faţă vine în contextul în care există o  rată scazută de  reuşită profesională şi adaptabilitate în societate a persoanelor  care au suferit o pedeapsă privativă de libertate pe fondul  unei puternice discriminări din partea societăţii. Aceasta este concluzia desprinsă din numeroase studii recente care au relevat faptul că rata de recidivă la nivelul ţării noastre este de 55%, iar alţi 20% dintre detinuţi au antecedente penale înainte de prima încarcerare-formând o rată totală de 75%.

Perioada de desfăşurare:  Septembrie 2012 – Februarie 2013;

Bugetul proiectului este de 47 000 lei

 

Grupul ţintă al proiectului este format din:

  • -persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistriţa;
  • -populaţia generală a judetului Bistriţa – Năsăud, cu precădere patronatul, posibilii angajatori şi instituţiile de interes.

Din activităţile care se vor desfăşura în cadrul proiectului fac parte următoarele:

-Constituirea unui grup de acţiune locală format din specialişti şi reprezentanţi ai partenerilor, societăţii civile, instituţii publice care se vor întâlni periodic în vederea elaborării unui plan de acţiune;

-Organizarea unor dezbateri publice şi seminarii de informare cu actori importanţi (patronat, autorităţi publice), în care să fie prezentată problema discriminării  şi efectele ei asupra societăţii;

– Construirea unui blog civic în care să fie dezbătute problemele cu care se confruntă persoanele private de libertate şi postarea de articole;

-Organizarea unor evenimente denumite generic „Teatru Forum” – Teatrul celor Opresaţi. Această activitate reprezintă o formă de teatru participativ care încurajează formele democratice de interacţiune între participanţi (actori şi spectatori);

– Organizarea unui eveniment denumit “Cafeneaua publică” – metoda de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative.

 

,,Pentru informaţii suplimentare, desemnăm ca persoană de contact pe doamna Ioana HOGNOGI – asistent de proiect; tel.0755148492, e-mail: contact@onisimbn.ro” informează responsabilul pentru comunicare Nicoleta Kriszt. Managerul de proiect este Iosif Pintican, director al Centrului de Reintegrare Socială ONISIM Bistrița.

Raimond Petruț

 

 

 

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole