Elena Udrea: ,,Zilnic, sute de oameni s-au înscris în Partidul Mișcarea Populară”

Prezentă la Bistrița cu prilejul inaugurării sediului Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea a declarat că formațiunea politică pe care o reprezintă este singura alternativă viabilă pentru cei care își doresc să înlocuiască actuala guvernare.

 

,,Un nou proiect politic se naște astăzi în România. Este un proiect politic care vine pentru a satisface o așteptare, dar și o nevoie. O așteptare pentru un alt fel de a face politică și o nevoie de a găsi un partid politic care să își asume continuarea reformelor, a modernizării țării pe care a început-o președintele României în ultimii zece ani. Noi suntem cei care ne asumăm să continuăm parteneriatul cu președintele, să ducem mai departe lucrurile bune care au demarat în această țară și care sunt pe cale să fie oprite dacă guvernarea USL va continua” a declarat Elena Udrea.

 

Pe de altă parte, Udrea a spus că Partidul Mișcarea Populară are tot mai mulți simpatizanți, iar numărul celor care se înscriu în această formațiune politică este unul încurajator: ,,Suntem bucuroși de emulația pe care acest proiect politic o să o genereze. Știam că există o mare dorință a oamenilor de a se alătura unui proiect în care să creadă, în care să își adune energiile pentru a schimba ceva în bine în România. În ultimele zile, în PMP au venit sute de noi membri. Acest lucru arată, că încă, în țara asta se mai poate construi ceva ”, a opinat fostul ministru al Dezvoltării și Turismului.

 

Raimond Petruț

 

 

Recomandari

Alte Articole