Expoziția „Ecouri medievale” a ajuns la Brașov

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Brașov, anunță deschiderea expoziției „ECOURI MEDIEVALE” ce cuprinde piese din colecția de tapiserie a secției de Artă Contemporană a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
Expoziția își propune să aducă în actualitate simbolistica breslelor Bistriței prin ceea ce au avut ele mai rafinat, grandios și misterios. Lucrările expuse au fost realizate de către studenții de la trei universități de artă din București, Iași și Cluj-Napoca care au participat la tabăra de creație „Etno design – între mimesis și așteptare” organizată de muzeul bistrițean.
Tema abordată care a stimulat creativitatea tinerilor artiști a fost inspirată din stemele și steagurile breslașilor judeţului Bistrița-Năsăud. În urma atelierelor au fost recreate, interpretate și compuse 21 de steaguri de breaslă într-o manieră originală, steaguri personalizate de tip unicat transpuse ȋn material cu ajutorul tehnicilor specifice mediului textil contemporan, dar și a celor aparţinând tradiţiei epocii medievale.
Steagurile au ca sursă de inspirație stemele breslelor: fierarilor, ceaprazarilor, berarilor, pantofarilor, olarilor, constructorilor arhitecţi, aurarilor, argintarilor, țesătorilor, cizmarilor, lemnarilor, măcelarilor, croitorilor, rotarilor, cuțitarilor, săbierilor și tâmplarilor.
Expoziția de artă textilă este o fascinantă cӑlӑtorie între trecut și prezent, ca formӑ și conţinut, ce ilustreazӑ metaphoric, și symbolic, tabloul actualizat al lumii breslașilor din zona Bistriţa.
Curatori expoziție: dr. Alina Ilia, Marinela Loredana Barna.
Expoziția va putea fi vizitată între 15 noiembrie 2021-28 februarie 2022, de marți până sâmbătă, între orele 9-17 și luni între orele 11-17, la sediul din Piața Sfatului nr. 25, Brașov.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole