I-a furat plăcuțele de înmatriculare, solicitând 200 de euro pentru returnarea acestora

Nu mică i-a fost mirarea unui bistrițean care a descoperit că mașina sa nu mai are plăcuțe de înmatriculare. Surprinderea omului nostru a fost și mai mare când a fost contactat de un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani, care are drept de ședere temporară și reședință pe raza municipiului Bistrița. Acesta i-a cerut păgubitului suma de 200 de euro pentru a-i returna plăcuțele de înmatriculare.

 

 

,,În 27.12.2013, Serviciul de Investigaţii Criminale a fost sesizat de către numita B.O. în vârstă de 24 de ani din Bistrița cu privire la faptul că, între orele 19.00-21.00, persoane necunoscute i-au sustras plăcuțele de înmatriculare de pe un autoturism. În urma cercetărilor efectuate, în 29.12.2013 s-a realizat flagrantul pe raza municipiului Bistrița” se arată în comunicatul pe care IPJ Bistrița-năsăud l-a remis presei.

Polițiștii au avut parte de o altă surpriză: după ce la-u legitimat pe suspect, care se afla la volanul unui autoturism, au contatat că cel născut în ținuturile Bosforului nu posedă permis de conducere.


Cetățeanul turc a fost reținut pentru 24 de  ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

 

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole