GALERIE FOTO: Elevii de la C.N. ,,Petru Rareș” au vizitat Garda de Intervenție ISU Beclean

Pentru că îi văd zilnic cu semnalele acustico-luminoase pornite, îndreptându-se înspre un accident rutier sau la locul unei tragedii, curioși din fire, elevii Colegiului Național ,,Petru Rareș” din Beclean au vrut să descopere aspectele ce se ascund în spatele muncii pompierilor din orașul de pe Someș.

Vineri, 11 octombrie, ISU Bistrița-Năsăud a marcat „Ziua Intrenațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. În vizita la sediul pompierilor.

Cei 65 de elevi au fost însoțiți de prof. Cristian Nicula ( managerul instituției de învățământ), prof. Emese Cîmpean, prof. Liana Todoran, prof. Lavinia Mureșan, respectiv prof. Alexandra Moldovan .

Plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, a precizat: ,,În fiecare an, în ziua de 13 octombrie, la nivel mondial este marcată „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. A devenit deja o tradiţie ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud să organizeze o serie de activităţi preventive dedicate acestui eveniment. Scopul este de a promova o cultură generală de reducere a riscului de dezastre naturale în întreaga lume. Astfel, este un moment bun pentru toţi cei implicaţi în reducerea riscului de dezastre în a evidenţia modul în care foarte mici acţiuni de sensibilizare la nivel comunitar pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru. Ştim că numărul dezastrelor naturale este în continuă creştere din cauza schimbărilor climatice majore, prin urmare, reducerea dezastrelor trebuie neapărat să fie o chestiune aproape de inimile tuturor, doar împreună vom reuşi să reducem efectele dezastrelor naturale.”

Raimond Petruț

1110201313036111020131305211102013130441110201313057111020131305311102013130601110201313064

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole