Elevii lui Nae Manea au pierdut partida disputată în Giulești, din cadrul etapei a VIII-a Ligii I. Rapidul s-a impus lejer cu 3-1, în fața unei echipe care ajucat în 10 oameni încă din minutul 11. Dacă Florin Bratu, ex-rapidist, a fost huiduit de Legione Granata, antrenorul grupării din parcul municipal a fost aplaudat la scenă deschisă. Îngrijorător este faptul că alb-albaștrii se afundă în zona nisipurilor mișcătoare.
Giuleștenii au deschis scorul în minutul 12, prin Herea, care a transformat o lovitură de penalty, în urma unui fault în careu la Teixeira, soldat cu eliminarea lui Cafasso.
În minutul 15, Dolha este învins pentru a doua oară. Goga l-a executat sec din 12 metri, după o pasă a lui Roman.
Cinci minute mai târziu Predescu scapă singur în careu și reduce din handicap, profitând şi de neatenţia lui Albuţ.
Blestemul loviturilor de la 11 metri a continuat pentru formația bistrițeană. În al treilea minut de prelungiri, centralul Cătălin Buși a acordat penalty după un fault al lui Feher la Surdu. Același Herea a transformat și a stabilit scorul final: Rapid-Gloria 3-1.
Cei doi tehnicieni au trimis în teren următoarele formații:
Rapid: Albuţ – Oros, M. Constantin (Roman ‘9), Glauber, Milisavljevici – Codrea – Herea, Pancu (Surdu ’56), Teixeira – Bilaşco, Goga (Bozovici ’65). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Gloria Bistriţa: Dolha – Peteleu, Tudose, Kanon, Cafasso – Ayza (Reano ’18), Anton (Feher ’71), Romario, Moraes (Braganca ’46) – Predescu, Bratu. Antrenor: Nicolae Manea.
După 8 etape, Gloria Bistrița a acumulat doar 5 puncte din 24 posibile.
Raimond Petruț