Gratiile nu pot opri iubirea. Doi deținuți de la Penitenciarul Bistrița se căsătoresc în aceste zile

Când la mijloc este vorba de dragoste, nimeni și nimic nu poate opri două persoane să își unească destinele. În data de 12, respectiv 13 martie 2013 în Penitenciarul Bistriţa, vor fi oficiate căsătoriile civile a două persoane private de libertate aflate în custodia unităţii, în prezenţa unui ofiţer al Stării Civile Bistriţa.

În cazul căsătoriei care va avea loc în data de 12 martie 2013, este vorba despre un deţinut în vârstă de 37 ani, condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni pentru săvârşirea unei infracţiuni ce încalcă Ordonanţa de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice (O195/02), fiind depus în penitenciar pentru executarea pedepsei în septembrie 2012. Acesta a hotărât să-şi unească destinul cu concubina sa, după o relaţie aproape nouă ani, având împreună un copil minor.

,,În ceea ce priveşte evenimentul din 13 martie 2013, deţinutul care se va căsători, în vârstă de 24 ani, este condamnat la o pedeapsă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fiind depus în penitenciar pentru executarea pedepsei în iulie 2012. Relaţia cu cea care-i va deveni soţie durează de aproape un an, cei doi pregătindu-se să devină părinţi” spune Laura Opriș, purtătorul de cuvânt al instituției.

Încurajarea persoanelor private de libertate în vederea stabilirii unor relaţii oficializate urmăreşte responsabilizarea acestora, prin asumarea de roluri în cadrul familiei, considerată structura de bază a societăţii, dar contribuie şi la îmbunătăţirea legăturii cu exteriorul, care are de suferit odată cu privarea de libertate.

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole