Dacă până acum credeați că agenții poliției rutiere nu au nimic în comun cu cele sfinte, v-ați înșelat amarnic. Prin fumul vânăt de tămâie și purtând cu evlavie Apostolul sub braț, preoții vor predica și pasaje din Codul Rutier, îndemnând participanții la trafic să dea dovadă de bună cuviință atunci când circulă pe mioriticele drumuri ale patriei. Mai exact, Direcția Poliței Rutiere dorește să aplice un proiect prin care să implice preoții și primarii din mediul rural în programele de educație rutieră a pietonilor.
După ce se vor închina la biserică, locuitorii de la sate vor avea parte de o predică specială. Poliția Rutieră va lua legătura cu preoții și primarii din zona rurală, în vederea organizării unor lecții de circulație rutieră în cadrul slujbelor de duminică desfășurate la biserică, ori cu diverse ocazii când au loc adunări populare. Oamenii legii consideră că preoții și primarii sunt cei în care oamenii de la țară au cea mai mare încredere, de aceea ar fi persoanele potrivite care ar putea să învețe sătenii cum să nu devină victime ale accidentelor de circulație.
Fă-mă, Doamne, ce n-am fost: și primar și șef de post!
Iată cum statul roman se gândește la toate! Dacă tot sunt unii edili care numai administrație nu fac, ce s-au gândit superiorii agenților de circulație? Dacă tot v-am redus salariile și sporurile și nu sunteți suficienții agenți de circulație, le dăm primarilor o parte dintre atribuțiile voastre.
Din categoria ,,Măi, animalule!”
Dacă vă întrbați de ce doar în mediul rural se dorește implementarea unui astfel de proiect de colaborare mistico-rutier, răspunsul îl aflați de la comisarul-şef Lucian Diniţă. Acesta a declarat pentru o televiziune națională: ,,Un exemplu incredibil de inconştienţă a unui pieton, este cazul unei persoane care îşi mâna pe şosea cele două vaci. O vacă mergea pe un sens, una pe celălalt sens. Ca nu se piardă una de alta, stăpânul le legase cu sfoară, iar el, la rândul lui, se prinsese cu o frânghie de una dintre ele, pentru ca animelele să nu se îndepărteze. Şoferul unei autoutilitare nu a observat sfoara dintre cele două vaci, iar animalele şi stăpânul lor au murit pe loc”
Vinul este pentru împărtășire, nu pentru pietoni!
Nu doar codrul e frate cu românul, ci și alcoolul (de obicei în cantități mari și de proastă calitate). Lucian Diniţă declara, într-o conferinţă de presă, că multe dintre accidente se produc din cauza inconştienţei pietonilor. Îngrijorător este faptul că 5,5 % din numărul total al pietonilor loviţi de maşini erau beţi, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la trei la mie, ceea de înseamnă că aceştia erau în pragul comei alcoolice.Mai în glumă, mai în serios, în cadrul slujbelor religioase, preoţii le vor transmite enoriaşilor să evite consumul excesiv de alcool atunci când urmează să circule pe marginea şoselei, să traverseze prin locurile special marcate ori, acolo unde sunt, să folosească pasarelele. Cât despre posesorii de permis de conducere, aceștia trebuie să fie atenționați că cea mai bună băutură este …apa de izvor, care trebuie folosită la volan doar ca băutură revigorantă, nu ca diluant în șprituri sa pe post de ,,stingător” al produsului obținut din distilarea prunelor. În plus, atunci când circulă noaptea, pe lângă şosea, pietonii vor fi sfătuiţi să poarte numai haine deschise la culoare sau veste reflectorizante, căci nasul roșu de la aburii alcoolului nu ține loc de…girofar.
Bilanțul negru al șoselelor
De la începutului anului, peste 1300 de oameni au murit în accidente grave, iar alți 600 au fost răniți. Un studiu al Poliției Române arată că aăroape jumătate dintre pietoni s-au obișnuit să încalce regulile de circulație. Multe dintre accidente s-au produs din cauza inconștienței pietonilor.
O întrebare de final
Mă întreb dacă cineva s-a gândit și să-i remunereze pe slujitorii Domnului pentru activitatea lor extra-bisericească. Nu de alta, dar statul român nu plătește integral salariile personalului clerical și neclerical, având o contribuție de aproximativ 60%, după cum informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Raimond Petruț