A început campania de vaccinare împotriva gripei de sezon

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon a început în acesată săptămâna, conform calendarului stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Campania de vaccinare antigripală gratuită a debutat după ce Ministerul Sănătăţii a finalizat procedura de recepţie a celor 500 000 de doze de vaccin gripal achiziţionate pentru acest sezon. Vaccinarea antigripală este recomandată în cazul persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, având prioritate cele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medical. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.Medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igienă personală, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor şi atrag atenţia cadrelor didactice şi părinţilor să îndrume elevii în acest sens.

Raimond Petruţ

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole