Liderul organizației PDL Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat că președintele Traian Băsescu joacă un rol important pe scena politica românească și, prin urmare, nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, deputatul bistrițean a precizat că PDL urmărește lupta împotriva USL, nu ,,lupta între facțiuni din partid.”
Deputatul bistrițean este de părare că PDL trebuie să reia relația bună pe care a avut-o cu Traian Băsescu. ,,Președintele Băsescu nu poate fi neglijat de PDL. Este omul care a plecat din partid, pe care partidul îl iubește și sunt convins că vom identifica căile prin care noi să ne reapropiem de presedinte” a spus Oltean.
Referitor la alegerea lui Vasile Blaga în funcția de președinte al PDL, Oltean a declarat: ,,Suntem în prezența unui președinte statutar ales și că trebuie să ne pregătim pentru convocarea Consiliului de Coordonare Național în vederea alegerii Biroului Permanent Național. (…) Toți parlamentarii au avut un singur mesaj, că partidul are un președinte ales și că obiectivul nostru altul este acum, nu luptă între facțiuni din partid, care nici nu mai există, ci lupta împotriva USL.”
Ioan Oltean a fost prezent, luni seara, la discuțiile dintre senatorii și deputații PDL și noul președinte al formațiunii, Vasile Blaga.
Raimond Petruț