Ioan Oltean: Candidatul dreptei va fi reprezentantul PDL. Crin Antonescu nu este un om de dreapta

Deputatul bistrițean Ioan Oltean a declarat în cadrul unei conferințe de presă că ,,în mod cert candidatul dreptei va fi reprezentantul PDL.” Democrat-liberalul a mai spus că în momentul acesta Crin Antonescu nu este un om de dreapta.

,,Noi plecăm de la premisa că în mod cert candidatul dreptei va fi reprezentantul PDL şi pentru acesta facem eforturi şi dezvoltăm o politică extrem de consecventă în privinţa aceasta. Evident că dacă printr-o întâmplare sau printr-o minune am retrăi momentul 2000, şi ştiţi la ce mă refer, PDL va susţine în mod obligatoriu candidatul de dreapta pentru că se înscrie şi sperăm să se înscrie în politica şi în viziunea PDL” a precizat Ioan Oltean.

Vicepreședintele PDL consideră că prezidențiabilul USL nu reprezintă dreapta din România: ,,Nu vom putea niciodată, într-o situaţie în care avem un reprezentant al dreptei şi unul al stângii, să susţinem un candidat al stângii. (…) E clar că în momentul acesta Crin Antonescu nu este un om de dreapta. El este de stânga prin modul în care a girat întreaga politică a actualei puteri şi nu va putea fi de dreapta mâine, dacă ieri şi astăzi este de stânga”, a spus Oltean.

Raluca Turcan a fost mult mai tranșantă în ceea ce privește candidatura lui Crin Antonescu la cea mai înaltă funcție în stat: ,,Mai bine mi-aş tăia o mână decât să îl votez pe Antonescu preşedinte al României, pentru că Antonescu este un om politic anti-european, retrograd, care a făcut foarte mult rău României atât în plan intern cât şi în plan extern. De aceea, ca membru PDL, ca vicepreşedinte al PDL, vom face tot ce ne stă în putinţă ca PDL să dea candidatul dreptei la prezidenţiale. În acelaşi timp consecvenţa este la PDL, care a afirmat că atât PNL, cât şi PSD sunt în aceeaşi măsură de vinovaţi cu privire la scăderea nivelului de trai, cu privire la sărăcirea României. Nu poţi să fi la guvernare, să ai miniştri în domenii cheie, dar să te dai în Opoziţie, aşa cum procedează PNL. PNL este în momentul de faţă, prin Crin Antonescu care dă viziunea acestui partid, părtaş la sărăcirea României şi la decredibilizarea României şi la îndepărtarea noastră ca ţară, dar şi ca generaţii de cerinţele de respectabilitate şi de bunăstare existente într-o Europă civilizată.”

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole