La Bistrița, hora unirii a fost înlocuită cu un moment de reculegere în memoria Aureliei Ion și a lui Adrian Iovan

Autoritățile au considerat că nu este oportun ca bistrițenii să se prindă în tradiționala horă a unirii, în contextul în care doi oameni și-au pierdut viața în tragicul accident din Munții Apuseni.

 

După intonarea imnului de stat a urmat un ceremonial religios, săvârșit de către un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop Alexandru Vidican.

 

,,În semn de solidaritate cu victimele evenimentului nefericit produs de curând, solidaritate cu administraţia centrală şi cu celelalte judeţe, nu ne vom mai prinde în Hora Unirii, pentru că la această oră unii îşi îngroapă morţii, iar alţii sunt în suferinţă” a precizat prefectul Ioan Țintean.

 

Cei prezenți la manifestări au ținut un moment de reculegere în memoria studentei Aurelia Ion și a pilotului Adrian Iovan, care și-au luat prea devreme zborul spre Dumnezeu.

Militarii Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” au acordat onorul militar și salutul drapelului de luptă, iar reprezentanţii instituţiilor publice şi partidelor politice au depus coroane şi jerbe de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole