LECHINȚA: Radu Moldovan a fost prezent la recepția stațiilor de pompare și epurare

Stația de pompare și stația de epurare de la Lechința au fost recepționate în prezența președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

 

 

În urma inspecției lucrărilor, președintele Consiliului Județean a declarat: ,,Doresc să felicit constructorul pentru calitatea lucrărilor, și în mod special, pe domnul primar Romeo Florian, pentru realizarea acestei  investiții de care vor beneficia peste 3000 de persoane. Am sprijinit și voi sprijini astfel de investiții, iar acum lucrăm alături de colegii din Aquabis și ADI Apă-Canal,  la documentații pentru Master-planul de apă și canalizare în județul Bistrița-Năsăud, faza 2014-2020, care sperăm să aducă investiții de peste 170 milioane de euro în infrastructura de utilități. Îmi doresc ca tot mai mulți oameni să aibă acces la servicii publice de calitate și acesta este un lucru la care lucrez zi de zi alături de colegii mei.”

 

Valoarea totală a investiției, care include și 14 km de rețea de canalizare, este de 5.345.000 lei, iar principala sursă de finanțare sunt fondurile guvernamentale.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole