LIVEZILE: Consilieri locali, trimişi în judecată

Mai mulţi consilieri locali din Livezile, printre care şi cel al primarului din această comună au fost trimişi în judecată de procurorii bistriţeni. Oamenii legii au finalizat cercetările în dosarul în care învinuiţii erau cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la delapidare.

 

 

Într-un comunicat remis presei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, se precizează că „Ioan Simionca, Alexandru Nicolae Oltean, Nicolae Adrian Dobra, Mihai Ioan Moldovan, Florin Zăgrean şi Darius Alin Dumitru Burcutean au fost trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la delapidare”.

 

În acelaşi document, procurorii mai precizează că „învinuiţii, având calitatea de consilieri locali în cadrul Consiliului Local al comunei Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, în cursul lunii noiembrie 2013 l-au constrâns prin ameninţare pe preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Raiul Livezenilor”, Ioan Simionca să le dea, din gestiunea asociaţiei, suma totală de 6.000 lei, în schimbul deplasărilor pe care învinuiţii le-au realizat pentru recepţia unor lucrări şi amenajări efectuate pe terenul concesionat de comuna Livezile în favoarea asociaţiei”.

 

Pentru justificarea lipsei din gestiunea asociaţiei şi pentru a da aparenţă de legalitate plăţilor făcute de către asociaţie consilierilor, a fost întocmit un proces verbal de recepţie în care s-a consemnat în fals realizarea unor lucrări pe o suprafaţă mai mare de teren decât cea amenajată în realitate.

 

La data de 22 noiembrie 2013, învinuiţii au fost surprinşi în flagrant de către organele judiciare, imediat după primirea ultimei tranşe din banii pretinşi, respectiv 3.100 lei din suma totală de 6.000 lei.

 

Acţiunea de surprindere în flagrant a fost realizată de procurori cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, respectiv al ofiţerilor poliţiei judiciare din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.

 

Acum, la aproape un an de când au fost prinse în flagrant, cele şase persoane au fost trimise în judecată urmând să ajungă în faţa judecătorilor, care vor stabili şi pedepsele în acest dosar în care sunt implicaţi aleşi locali.

 

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole