Accidentul rutier s-a produs în data de 25 august, pe raza localităţii Maieru. Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe DN 17D, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a fost accidentat de către un autoturism.
La volanul mașinii se afla un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Rodna.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului. Acesta a fost transportat la Spitalul orăţenesc Năsăud, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările continuă de către poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.