La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Cluj-Napoca.
Mandatul a fost emis, în aceeaşi zi, pe numele unui bărbat de 43 de ani din Ciceu Giurgeşti, condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Bărbatul în cauză a fost dus în penitenciar de poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri.