Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 10.000 de lei, confiscat de poliţiştii bistrițeni

La data de 28 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au organizat şi desfăşurat o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii delictelor silvice, pe raza judeţului.

Astfel, în colaborare cu lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice, s-a acţionat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos şi combaterea braconajului piscicol, fiind controlate 8 transporturi de material lemnos şi legitimate 14 persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9000 de lei, ambele conform Legii nr. 171/ 2010, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantităţii de 11,5 metri cubi de cherestea, în valoare de 10.642 de lei.

Recomandari

Alte Articole