Meci spectaculos la Negrilești: Venus-Silvicultorul Maieru 4-5 (GALERIE FOTO)

Una dintre cele mai spectaculoase partide din etapa a treia din Liga a IV-a s-a disputat la Negrilești, unde Venus a primit vizita echipei Silvicultorul Maieru, combatantele reușind nu mai puțin de 9 goluri. Cu toate că negrileștenii au condus la un moment dat cu 3-0, măierenii au reușit să întoarcă cursul meciului în favoarea lor și au învins cu 5-4. În urma acestui rezultat, Venus rămâne cu 3 puncte și ocupă poziția 11 în clasamentul Ligii a IV-a, iar Silvicultorul Maieru urcă pe podium, având 7 puncte acumulate.

 

Ionel Sigartău, antrenor Venus Negrilești

Meciul a început alert, gazdele reușind deschiderea scorului în minutul 3. C. Costea a transformat un penalty, acordat în urma unui fault în careu asupra lui Zinveli. Oaspeții nu s-au lăsat intimidați și, în minutul 15, Boldiș trimite din 40 de metri perpendicular pe poarta lui Știr, dar portarul negrileștenilor respinge. În minutul 20, măierenii solicită cu vehemență acordarea unei lovituri de la 11 metri, după ce Covaci este oprit de goal-keep-erul gazdelor. Șase minute mai târziu, același Covaci pătrunde pe partea stângă, centrează în careu, dar Varvari ratează din 7 metri. Cum în fotbal ocaziile se răzbună, în minutul 28, Zinveli prelungește o minge în careul Silvicultorului și Petrina înscrie pentru 2-0. Venus continuă atacurile pe partea dreaptă, unde M. Sigartău a ,,arat toată banda”, dar formația din Maieru închide bine spațiile. Golul trei a venit totuși în minutul 36, când Zinveli pătrunde în careul advers, trage puternic, Hoza respinge în față, dar Pintea e pe fază și majorează scorul la 3-0. Oaspeții își revin după ce au fost trimiși în corzi și vor replica prin Varvari și A.Hazbei, dar portarul gazdelor este la post. Totuși, apărarea relaxată a Venusului îi permite lui Boldiș să șuteze de la circa 20 de metri, reducând din handicap. Pe finalul primei reprize, Silvicultorul intensifică atacurile, dar finalizarea este sterilă.

Debutul părții secunde aduce un nou gol pentru Maieru. Hazbei pătrunde în careu și trage fără speranță pentru Știr. Scorul devenea 3-2, iar oaspeții păreau tot mai periculoși în faza de atac. Golul egalizator a fost prevestit de bara transversală a lui Munteanu. Același jucător, rămas liber în careu, înscrie în minutul 62 pentru 3-3. Urmează câteva minute în care jucătorii Venusului caută cu disperare marcarea golului care le-ar fi putut aduce 3 puncte. În minutul 67, A. Costea croșetează apărarea Silvicultorului, il deschide pe Zinveli pe partea dreaptă, iar acesta readuce Negrileștiul în avantaj. Doar 8 minute a durat bucuria gazdelor. Hazbei pătrunde în suprafața de pedeapsă și din 10 metri trage sec în plasa porții Venusului, iar Știr este obligat să scoată din nou mingea dintre buturi. Scorul devenea 4-4, iar tensiunea din teren și tribune atingea cote maxime. Urmează un joc pe contre, din care nu au lipsit faulturile dure. În minutul 80, gazdele reclamă un fault în careu asupra lui Petrina, dar arbitrul lasă jocul să continue. Când ambele echipe păreau mulțumite de acest rezultat nul, oaspeții reușesc să înscrie în minutul 92, obținând o victorie nescontată, în urma unei partide nerecomandate cardiacilor. Arbitrii au avut o misiune grea, într-un meci plin de orgolii, dar au reușit să controleze meciul.

Caseta tehnică:

Stadion: Arena ,,Venus”
Teren: bun
Spectatori: 250
Timp: prielnic fotbalului

Formații:

Venus Negrilești: Hoza, Varvari, Hazbei, Munteanu, Covaci, Sculler, Bîrta, Bizău, Boldiș, A. Hazbei, Avram. Rezerve: Someșan, Covaci, Capra. Delegat: Iacob Varvari

Silvicultorul Maieru: Știr, A.Costea, C. Costea, M. Sigartău, Bogdan, Pintea, Vlad, Clapa, Petrina, D. Sigartău, Zinveli. Rezerve: Pugna, Petruț, Mărcuș, Rodilă, Podea, Sîrb, Corniș. Delegat: Ionel Sigartău

Brigada de arbitri: Gabriel Moldovan (central), Mircea Căluș, Cristian Țimbolmaș.
Observator: Toma Ivan

Asistența medicală a fost asigurată de dr. Emma Incze și as. Gabor Vasarhelyi

În etapa următoare (8 septembrie), Venus va juca tot acasă, în compania formației Eciro Forest Telciu, în timp ce Silvicultorul Maieru va primi vizita Gloriei II.

 

Raimond Petruț

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole