Heifer România, împreună cu Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi şi cu sprijinul organizaţiei Bothar Irlanda, lansează în aceste zile “În sprijinul femeilor Rome”, un program adresat comuntăţilor de mici fermieri romi din zone defavorizate. Proiectul presupune o investiţie de 1,4 milioane de USD, se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani şi se va extinde şi în alte judeţe.
În total, 120 de familii vor intra în posesia de animale de rasă prin intermediul acestui program, iar pe data de 6 Decembrie 2013, primele juninci din rasa Holstein Friza au ajuns gratuit în gospodăriile a 25 de familii de romi din comuna Dumitriţa, judeţul Bistriţa.
Scopul programului este să încurajeze familiile de romi cu experienţă în creşterea animalelor să se asocieze şi să continue să-şi dezvolte micile ferme pentru a avea pe termen lung afaceri profitabile prin producţia de lapte de bună calitate. Totodată, se urmăreşte încurajarea femeilor de etnie Romă de a se implica activ în realizarea obiectivelor acestui proiect. Programul are şi componente de instruire a micilor fermieri privind sănătatea, nutriţia, îngrijirea şi mulsul animalelor, pentru a obţine lapte conform cu standardele de calitate europene.
“Heifer Romania şi-a luat un angajament pe termen lung în faţa familiilor de romi din comuna Dumitriţa şi la fel va proceda şi faţă de romii din celelalte zone defavorizate vizate de proiect. Avem experienţă în implementarea proiectelor pentru populaţia de etnie romă şi nu ne va fi greu să ne păstrăm angajamentul. Am asistat pînă în prezent, prin proiecte cu animale, patru comunităţi populate exclusiv de Romi iar în celelate proiecte derulate am observat că peste 40% din familiile de beneficiari sunt mixte, unul dintre membri fiind de etnie romă” a adăugat Ovidiu Spînu.
Proiectul urmează principiul de bază al Heifer International, “Passing on the gift – Dar din dar”. Astfel, fiecare dintre cei care primesc animale vor dona, la rândul lor, primele femele obţinute altor familii din comunitate. În acest fel, darul iniţial se va multiplica iar lanţul beneficiarilor va creşte. Prin stimularea zootehniei se va mări cantitatea de lapte de calitate europeana produsă şi vor creşte veniturile familiilor din comunităţile asistate.
,,De asemenea, prin implementarea acestui proiect, se are în vedere şi ameliorarea genetică a rasei Holstein Friza prin punerea la dispoziţia operatorilor de însămînţări artificiale din zona Bistriţei, în mod gratuit, a circa 50.000 doze de material seminal provenind de la tauri de mare valoare din Irlanda” a spus Laura Manciu, coordonator de comunicare și realții publice Heifer România.
,,Sunt sigur că acest gest al Fundației Heifer România va duce la ridicarea nivelului de trai al beneficiarilor” a precizat Vasile Moga, primarul comunei Dumitrița.