Oaspeții au început în forță meciul, prin incusiunile pe partea dreaptă de atac ale lui Blăji și Savu. Prima fază notabilă a partidei disputate pe Venus Arena a avut loc în minutul 8, când Pop intră în careul celor de la Heniu, dar este deposedat de fundașii echipei adverse.
Dar cum în fotbal ocaziile se răzbună, în minutul 15, Blăji execută o lovitură liberă de la marginea suprafeței de pedeapă, la vinclul porții apărate de Știr, aducând formația oaspete în avantaj. Gazdele încearcă să restabilească egalitatea, preferând șuturile de la distanță. Pop, Petrina și C. Costea nu reușesc însă să îl învingă pe Raus. Tot jucătorii Heniului vor fi cei care vor puncta prin Domide, în urma unui corner executat de Blăji. Gazdele nu acceptă rezultatul și atacă în valuri, dar vârful Venusului, Dorin Zinveli, este oprit de fiecare dată de apărătorii Leșului. Nici șuturile lui Pop, din finalul primei reprize, nu au avut succes, astfel că oaspeții intră la cabine cu un avantaj de două goluri. Pauza a fost un sfetnic bun pentru elevii lui Ionel Sigartău, care au redus din handicap în minutul 52, prin reușita lui Pop. Gazdele par a se trezi la realitate și forțează poarta celor de la Heniu. În minutul 57, negrileștenii cer un penalty, dar centralul Tămaș nu se lasă înduplecat. Oaspeții încearcă să țină de scor, poziționarea foarte bună a fundașilor leșeni blocând incursiunile lui Petrina și A. Costea. Cu toate acestea, presiunea constantă a Venusului dă roade în minutul 67, când A. Costea îl obligă pe goalkeeperul oaspeților să scoată mingea dintre buturi. Finalul meciului îi găsește pe elevii lui Leon Buhai în atac, dar încercările lui Palage și Avram sunt sortite eșecului. Negrileștenii au contestat pe tot parcursul partidei prestația arbitrilor. Vicepreședintele clubului Venus, Ciprian Pugna, a declarat pentru Bistrița-Năsăud News: ,,Unde ne prind, ne execută. Nu este posibil așa ceva! Acasă ne fură arbitrii, în deplasare fac la fel. Pe ce lume trăim?! Probabil, încurcăm planurile cuiva. E păcat. Oamenii vin să vadă un meci de fotbal și se trezesc la circ. La Uriu tot așa am pățit. E culmea, că aceeași brigadă a arbitrat. Vă rog să menționați asta: există echipe care vin cu arbitrii după ei!” Una peste alta, a fost un meci frumos, plăcut publicului spectator, plin de tensiune, dar și de mulți nervi generați de rivalitatea care există între cele două formații.
Caseta tehnică:
Stadion: Venus Arena
Timp: cald, bun pentru fotbal
Teren: bun
Spectatori: circa 400
Venus Negrilești: Știr (cpt.), Petrina, D.Sigartău, C.Costea, Pop, Pintea, Sarto, Bogdan, A.Costea, Zinveli, Clapa. Rezerve: Zadic, Pugna, Corniș, Podea, Rodilă, Sîrb. Antrenor: Ionel Sigartău.
Heniu Leșu: Raus, Leonte (cpt.), Țilea, Chindea, Persecă, Savu, Avram, Horga, Blaji, Strugar, Domide. Rezerve: Cete, Palage, Vărărean. Antrenor: Leon Buhai.
Brigada de arbitri: Paul Tămaș-central, Bogdan Milășan, Alexandru Filip Chiuzan.
Observator din partea AJF Bistrița-Năsăud: Ioan Encean (un om deosebit, pe care reporterul îl apreciază pentru modul în care înțelege să comunice cu presa)
Asistența medicală a fost asigurată de dr. Emma Incze și as. Gabor Vasarhelyi
La juniori, echipa gazdă a pierdut cu 1-2.
Clasamentul Ligii a IV-a se prezintă astfel:
1.Silvicultorul Maieru 9 8 1 0 43-9 25
2.Gloria 2 Bistriţa 9 7 1 1 45-6 22
3.Progresul Năsăud 9 7 1 1 26-22 22
4.Voinţa Cetate 9 6 1 2 25-9 19
5.Eciro Forest Telciu 9 4 3 2 14-11 15
6.Luceafărul Şieu 9 4 1 4 14-14 13
7.ACS Dumitra 9 4 1 4 15-15 13
8.Viitorul Lechinţa 9 4 0 5 24-18 12
9.Heniu Leşu 9 3 3 3 18-13 12
10.Hebe Sângeorz-Băi 9 4 0 5 21-29 11
11.Venus Negrileşti 9 2 4 3 18-20 10
12.Voinţa Livezile 9 3 1 5 18-21 10
13.Atletico Monor 9 1 4 4 8-11 7
14.Heniu Prundu Bârgăului 9 1 2 6 14-23 5
15.Victoria Uriu 9 1 1 7 8-52 4
16.Real Arcalia 9 1 0 8 16-54 3
Etapa 10 se va desfășura în 20 octombrie, de la ora 16.00, după următorul program:
Voinţa Livezile – Victoria Uriu
Silvicultorul Maieru – Voinţa Cetate
Atletico Monor – Real Arcalia
Eciro Forest Telciu – Hebe Sângeorz-Băi
Viitorul Lechinţa – Luceafărul Şieu
Gloria 2 Bistriţa – Venus Negrileşti
Heniu Leşu – Heniu Prundu Bârgăului
Progresul Năsăud – ACS Dumitra
Raimond Petruț