Pentru mulți dintre noi, 1 aprilie este doar o zi în care toată lume face farse. Puțini știu însă că prima zi a lui prier este și Ziua Mondială a Păsărilor.
Cum săptămâna 1-5 aprilie 2013 este dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, organizat de Ministerul Educației Naționale, iar în această săptămână nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ, ci după un orar special, elevii Școlii Gimnaziale Negrilești au fost vizitați de cei de la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud. Timp de o oră, școlarii au fost efectiv hipnotizați de materialele prezentate, rămânând uimiți că aproape 12% din cele peste 10.000 de specii de păsări din lume sunt în pericol să dispară în următorul secol, iar supravieţuirea lor depinde de sprijinul pe care toţi oamenii planetei trebuie să-l acorde măsurilor de conservare şi protejare a păsărilor. De asemenea, reprezentanții APM Bistrița-Năsăud i-au îndrumat pe elevi să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a salva aerul, solul și apa, prezentându-le o serie de filmulețe prin care au încercat să-i conștientizeze de efectul negativ al unor acțiuni umane asupra mediului. Ziua Mondială a Păsărilor este sărbătorită încă din anul 1906 şi are la bază Convenţia pentru apărarea păsărilor, care promoveză principii legate de importanţa păsărilor în ecosistemul planetei.
Raimond Petruț