În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, la data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat o femeie, de 36 ani, din Bistrița, bănuită de comiterea faptei.
Femeia este cercetată pentru faptul că în cursul lunii iulie 2018 ar fi sustras un plic în care se afla un card bancar și codul PIN al acestuia, dintr-o locuință de pe raza municipiului Bistrița, iar în perioada iulie – septembrie 2018 ar fi retras în mod repetat diverse sume de bani.
Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 22 000 lei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.