Obligaţiile angajatorilor față de AJOFM Bistriţa-Năsăud

AJOFM Bistriţa – Năsăud aduce la cunoștința angajatorilor din județul Bistriţa – Năsăud unele obligaţii prevăzute în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare:
• Angajatorii au obligaţia de a comunica agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene în raza cărora îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Comunicarea locurilor de muncă vacante se face conform formularului ”Situaţia privind locurile de muncă vacante”;
• Angajatorii au obligația de a comunica la AJOFM ocuparea locurilor vacante ce au fost comunicate anterior, în termen de 1 zi de la data ocupării acestora;
• Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj, au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi ;
• Angajatorii care au încadrat persoane cu contract de muncă sunt obligaţi sã depunã Declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate, prevăzută de lege ;
• În cazul concedierilor colective, angajatorii au obligaţia sã înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã în vederea adoptãrii unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri. În situaţia de mai sus angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de munca, angajaţilor care urmeazã sa fie disponibilizaţi. În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorului public sau privat, acreditaţi, în condiţiile legii. În vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.
Constituie contravenţii şi se sancţionează conform legii, următoarele fapte :
• necomunicarea lunară a locurilor de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora;
• neutilizarea Clasificarii Ocupaţiilor din România la completarea documentelor oficiale;
• nerespectarea prevederilor referitoare la obligativitatea acordării de preaviz şi participării la servicii de preconcediere pentru persoanele disponibilizate;
• neeliberarea de către angajator, persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu, a documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, necesare pentru certificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj;
• nerespectarea prevederilor referitoare la obligativitatea angajatorilor care au încadrat în muncă, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj de a anunţa, în termen de 3 zile, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi;
• furnizarea, fără acreditarea prevazută de lege, a serviciilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă ;
• nedepunerea, la solicitarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, a declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru perioade anterioare datei de 1 ianuarie 2011;
• necomunicarea datelor, informaţiilor, precum şi neprezentarea tuturor înscrisurilor şi oricăror altor date şi documente solicitate de organele de control ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în timpul desfăşurării controlului şi în scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege;
• neeliberarea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare de către angajator persoanelor care doresc să beneficieze sau beneficiază de drepturi băneşti care se acordă conform prevederilor prezentei legi;
• necomunicarea datelor şi informaţiilor solicitate în scris de AJOFM altele decât cele solicitate de organele de control ale instituţiei, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale prevăzute de lege;
Menţionăm că, organele de control măsuri active din cadrul instituției noastre verifică respectarea acestor obligaţii, conform prevederilor art. 7 din Ord. nr. 279/2004 pentru aprobarea Procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire a măsurilor asiguratorii, precum și de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
Informații suplimentare: la sediul AJOFM Bistriţa – Năsăud din Bistriţa, str. Gării, nr.2-4, jud. Bistriţa – Năsăud și la telefon 0263 – 236296.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole