Oltean: Nu am făcut discriminare cum a făcut-o PSD-ul

Investiţiie de sute de milioane de euro sunt finalizate sau în derulare la nivel judeţean. Este motivul princiapl pentru care oamenii ar trebui să realizeze că PD-L nu face discriminare atunci când împarte banii, fie ei şi europeni. Declaraţia a fost făcută de către deputatul Ioan Oltean, care susţine că adevărata discriminare au făcut-o cei de la PSD.

 Deşi există întârzieri, proiectele de zeci de milioane de euro, precum Drumul judeţean 151 vor fi gata în această toamnă, susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu.

S-a semnat contractul de suplimentare pentru DJ 151. Au apărut unele situaţii neprevăzute. Lucrările vor fi gata însă toamna aceasta, în noiembrie”, a spus Liviu Rusu.

Tot la nivel judeţean sunt în lucru sau finalizate parţial drumuri precum cel din zona Colibiţa sau Budacu de Jos. Astfel de investiţii, precum multe altele din judeţ, dovedesc că acutale guvernare nu face discriminare când e vorba de fonduri europene sau guvernamentale, susţine deputatul Ioan Oltean.

Veţi merge în judeţ şi veţi vedea lucrări de anvergură în comune cu primari liberali, în comune cu primari PSD în comune cu primari PD-L. Noi niciodată nu am făcut o discriminare cum a făcut-o PSD-ul. Am spus-o şi-o repet: există o anumită susţinere a primarilor noştri. Poate mai evidentă, dar nu este discriminatorie”,  a declarat Ioan Oltean.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole