Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a participat în perioada 25 – 26 octombrie 2012 la Conferinţa „Autorităţi locale pentru dezvoltare durabilă”, întâlnirea având tema „Oraşe şi regiuni – exploatarea soluţiilor şi reţelelor inteligente”. Conferinţa a avut loc în Freiburg – Germania.
Primarul municipiului Bistriţa a fost invitat să participe atât ca reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România – structură în care deţine funcţia de membru în Comitetul Director, dar şi în calitatea sa de ambasador al ţării noastre în cadrul Asociaţiei Oraşe Energie.
,,În cadrul conferinţei la care au participat reprezentanţi ai unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale, experţi şi cercetători, s-a discutat modul în care autorităţile locale pot găsi surse de finanţare pentru a investi în energia verde, dar şi despre rolul oraşelor în crearea energiei regenerabile, proiecte regionale şi mecanisme de finanţare. Au fost prezentate strategii concrete şi soluţii tehnice pentru dezvoltarea oraşelor şi regiunilor, precum şi modalităţi de producere a energiei regenerabile folosind energia solară, eoliană sau cea a apei” spune purtătorul de cuvânt al instituției, Mihai Ruști.
Participanţii s-au arătat încrezători în ceea ce priveşte creşterea ponderii creării energiei regenerabile, a proiectelor regionale şi mecanismelor de finanţare în contextul în care, în următoarea legislatură a Uniunii Europene se va propune alocarea unui procent de 20% din buget pentru energie regenerabilă faţă de 4% – procentul alocat în prezent.
Raimond Petruț