Percheziții în Bistrița-Năsăud și Maramureș

Ieri dimineață, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals in înscrisuri sub semnătură privată, influențarea declarațiilor, uz de fals și a altor infracțiuni conexe.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada 2018-2020, persoanele implicate ar fi racolat vârstnici iar în schimbul unor sume de bani, le-ar fi procurat înscrisuri false de angajare, emise de o societate cu sediul în Maramureș. Documentele emise în fals ar fi fost ulterior folosite în vederea obținerii, pe nedrept, a pensiei pentru limită de vârstă, prin inducerea în eroare a autorităților cu privire la durata stagiului de cotizare.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor carnete de muncă, adeverințe și decizii de pensionare și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
Au mai fost ridicate suma de 17.680 de euro și 24.250 de lei, precum și un pistol cu aer comprimat supus autorizării și 6 proiectile aferente.

Totodată, au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Poliției orașului Beclean pentru audieri urmând ca, în funcție de probatoriul administrat să fie dispuse măsuri preventive față de mai multe persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, Poliției Orașului Beclean, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, precum și al luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole