Persoane bănuite de comiterea unor furturi, identificate de polițiștii din Bistrița-Năsăud

La data de 24 iulie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au identificat două persoane bănuite de comiterea faptei.

Astfel un bărbat, de 34 ani, din Sîngeorz-Băi și o femeie, de 41 ani, din Salva sunt cercetați că în noaptea de 9/10 iulie a.c. ar fi comis un furt în dauna unei societăți din Maieru.

Cercetările continuă de Secția 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi.

De asemenea, la aceeași dată, tot în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind comiterea infracțiunii de furt calificat, înregistrat inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat o femeie, de 30 ani, din Recea Cristur, județul Cluj, bănuită de săvârșirea faptei.

Aceasta este cercetată pentru faptul că la data de 23 iulie a.c. ar fi pătruns într-o locuință din Chiraleș, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de 700 lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

Cercetările continuă de Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole