Peste 400 de elevi din Bistriţa-Năsăud vor beneficia de bonurile valorice EURO 200

În perioada 24 iulie – 3 august 2012, se distribuie bonurile valorice EURO 200 pentru achiziţionarea de calculatoare. Bonurile pot fi ridicate de la casieria ISJBN pe baza de delegaţie specială. În Bistriţa-Năsăud, 403 elevi beneficiază de acest program.

Programul „Euro 200” constă în acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximun 150 lei pe membru de familie, exclusiv beneficiarii unui calculator de tip desktop, conform Ordonanţei de Urgenţă 87/2008 (elevii de liceu care au primit calculatoare în noiembrie 2008).

Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru anul 2011, conform legislaţiei în vigoare: Art 8(6) din Legea 269/2004: „(6) Acordarea ajutorului financiar, conform prezentei legi, se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.”

Lista beneficiarilor o puteţi găsi pe siteul .

Raimond Petruţ

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole