Polițiștii bistrițeni de la Economic au aplicat sancțiuni de peste 80.000 lei, în cadrul unor acțiuni care au vizat comerțul cu flori

În perioada 7-8 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni în sistem integrat, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Bistrița și din cadrul Polițiilor orășenești Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi. Acțiunile au vizat prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu flori.

Astfel, în cele două zile, au fost efectuate controale de specialitate, verificându-se 38 de operatori economici care își desfășoară activitatea în spații de interior și 25 de operatori economici care își desfășoară activitatea temporar, prin intermediul comerțului stradal.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate un număr total de 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 80.500 lei, toate prevăzute de Legea 12/1990 și a fost confiscată în numerar suma de 720 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole