În perioada 7-11 aprilie a.c., poliţiştii bistriţeni desfăşoară activităţi preventiv-informative, cu caracter complex, adresate elevilor şi tinerilor judeţului Bistriţa-Năsăud, sub egida campaniei organizată la nivel naţional ,,Şcoala altfel- să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Campania se înscrie în Programul cadru de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor 2014 şi este concepută în baza obiectivului general de acţiune al Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru anul 2014, respectiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud: ,,Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţă stradală, siguranţă rutieră şi a transporturilor”.
Pe parcursul celor 5 zile ale campaniei, poliţiştii de prevenire, de ordine publică şi poliţie rutieră, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, subunităţi şi posturi de poliţie, dar şi elevii voluntari ai poliţiei, vor desfăşura în şcoli acţiuni structurate pe diverse domenii de prevenire, precum: protejarea patrimoniului, delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, prevenirea consumului de droguri, a traficului de persoane sau educaţia rutieră.
Temele de prevenire informare sunt adaptate celor trei cicluri de învăţământ, respectiv primar, gimnazial şi liceal şi vor trata subiecte precum educaţia şi suguranţa rutieră, violenţa şcolară, absenteism, abandon şcolar, victimizarea sexuală şi violenţa domestică, siguranţa pe internet, efectele consumului de droguri, dispariţiile de minori, traficul de persoane, răspunderea penală la minori, cariera de poliţist şi voluntari pentru un viitor mai sigur.
Reprezentanţii presei scrise, radio şi TV sunt invitaţi să participe la toate acţiunile desfăşurate de poliţie pe parcursul săptămânii ŞCOALA ALTFEL!
Calendarul activităţilor:
LUNI , 7 APRILIE
9.00 – 11.00 – Şcoala Gimnazială nr. 5 ,,Lucian Blaga” Bistriţa – clasele I – IV
11.00 – 13.00 – Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa – clasele V – VIII
9.00 – 12.00 – Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa – Clasele IX – XII
MARŢI , 8 APRILIE
9.00 – 12.00 – Liceul ,,Radu Petrescu” – Prundu Bârgăului , clasele IX – XII
12.00 – 14.00 – Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa Bârgăului , clasele V-VIII
8.00 – 10. 00 – Colegiu Naţional ,,Andrei Mureşanu” – Şcoala Primară clasele 0 – 4
10. 00 – 11.00– Colegiu Naţional ,,Andrei Mureşanu”- Şcoala Gimnazială clasele V-VIII
11.00 – 13.00 – Colegiu Naţional ,,Andrei Mureşanu” – clasele IX – XII – prezentarea de către elevii voluntari ai poliţiei a unei dezbateri preventive
MIERCURI, 9 APRILIE
08.00 – 10.00 – Liceul de muzică ,,Tudor Jarda” Bistriţa clasele IX – XII
– elevii voluntari ai poliţiei vor realiza şi prezenta un proiect de prevenire a traficului şi consumului de droguri;
10.00 – 12.00 – Şcoala Gimnazială Budeşti clasele V – VIII
9.00 – 11.00 – Grădiniţa nr. 12 Bistriţa
11.00 – 12.00 – Şcoala gimnazială nr. 4 Bistriţa , clasele III – IV
JOI , 10 APRILIE
9.00 – 12.00 – Şcoala Gimnazială nr 6 ,,Ştefan cel Mare” Bistriţa – clasele V-VIII
8.00 – 14.00 – Şcoala Gimnazială Reteag, Şcoala Gimnazială Ciceu Mihăieşti – clasele V-VIII
VINERI, 11 APRILIE
8.00 – 11.00 – Şcoala Gimnazială nr 3 Bistriţa , clasele I-VIII
10.00 – 12.00 – Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu” Bistriţa , clasele 0-IV