O primărie din Bistrița-Năsăud a fost sancționată de Autoritatea Electorală Permanentă. Vorbim despre administrația locală din Telciu, care a primit o amendă de 2000 de lei.
Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în luna iunie 2015, un număr de 603 acțiuni de control la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 208 sancțiuni contravenționale, 69 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 74.600 lei, iar 139 prin avertismente scrise.
În urma controalelor efectuate, Filiala Nord – Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 3 sancțiuni contravenționale: 2 amenzi în cuantum total de 2.000 lei și un avertisment scris, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunile de instruire, îndrumare și control electoral vizează modul de păstrare și a modului de actualizare a listelor electorale; verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate; verificarea autorizării de către primar, prin dispoziţie, a persoanelor care efectuează operaţiuni în listele electorale permanente și în Registrul electoral; verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală; verificarea respectării criteriilor privind delimitarea secţiilor de votare, conform prevederilor legislaţiei electorale; îndrumare privind utilizarea Registrului electoral; verificarea efectuării operaţiunilor specifice în Registrul electoral; monitorizarea modului de efectuare a înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral, conform prevederilor legale în vigoare; urmărirea modului de respectare a instrucţiunilor şi hotărârilor AEP şi efectuarea comunicărilor prevăzute de le