Primul planetariu mobil din România va ajunge la Bistriţa între 23 și 28 octombrie 2017. Vizitatorii vor putea afla lucruri noi despre univers, constelații, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unei serii de proiecții spectaculoase însoțite de prezentări interactive, care vor avea loc într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri. Spectacolele vor avea loc în Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, strada General Grigore Bălan, nr. 19 din Bistriţa, între orele 8:00 și 19:00.
Proiectul este unul unic prin caracterul său educațional și interactiv. Conform lui Adrian Filpișan, inițiatorul și coordonatorul principal al Planetariului Mobil Educațional, „noi ne-am dat seama că astronomia e tratată foarte sumar în școli sau, cel puțin, că prezentările care se fac nu sunt ambalate într-un mod interactiv și atractiv pentru copii. E important ca ei să poată pune întrebări, să-și exprime bucuria liberi și să își dea seama de frumusețea universului, mai ales în contextul în care astronomia e o știință în plină expansiune, căreia i se acordă o atenție din ce în ce mai mare și de către publicul larg. Cine știe? Următorul Gagarin s-ar putea naște la Bistriţa”.
Planetariul Mobil Educațional vine să suplinească lipsa unor astfel de spectacole în multe orașe ale țării. „În România există planetarii în foarte puține orașe și, de cele mai multe ori, prezentările care se fac acolo sunt statice, iar vizitatorii asistă pasiv la un discurs înregistrat în prealabil. La Bistriţa, totul se va petrece în prezența unui povestitor unplugged, care va aduce bolta cerească mai aproape de vizitatori, prin povești și informații interesante. El va răspunde oricăror curiozități ale copiilor și va interacționa permanent cu aceștia. Spectacolele noastre se desfășoară întotdeauna în această formulă, iar răspunsul publicului este mereu unul pozitiv. Credem că planetariul nostru mobil e cu atât mai binevenit pentru copiii din Bistriţa, cu cât în oraș nu există o astfel de locație”, a completat Adrian Filpișan.
Prezentarea de la Bistriţa poartă titlul „Exploratori ai Universului: Galileo Galilei și Curiosity” și va conține o hartă 1:1 a boltei cerești de deasupra Bistriţaului, însoțită de explicații, informații privitoare la exploratorii spațiului, constelații și planete, dar și o proiecție 3D a unor asteroizi în mișcare, care poate fi urmărită fără ochelari speciali. De asemenea, cei prezenți la eveniment se vor lăsa purtați de telescopul Hubble în tainele universului, iar la sfârșit vor putea cunoaște un astronaut de pe Stația Spațială Internațională.
Spectacolele se vor desfășura din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei proiecții este de aproximativ 50 de minute, iar prețul unui bilet de 11 RON. Domul în care se vor desfășura spectacolele are o capacitate de primire pentru 60 de persoane.
Accesul la eveniment se face fie pe bază de rezervări la 0758365699, 0752690245 sau bistrita@planetariumobil.ro, fie cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.
Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult.
Proiectul Planetariu Mobil Educațional este o inițiativă a Asociației Astronomice Pluto.
Evenimentul de la Bistriţa se va desfășura în parteneriat Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.