Profesorul Dănuț Prunea, fost senator PSD, s-a stins din viață

Profesorul de fizică Dănuț Prunea, fost senator din partea PSD, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani, în urma unui infarct miocardic. În ultima perioadă, acesta a fost cadru didactic la Colegiul Național ,,Petru Rareș” din Beclean.

Dănuț Prunea a fost directorul Colegiului Național ,,Petru Rareș” Beclean în perioada 199o-1997, președinte al PSD Beclean în perioada 1994-2008, consilier local între 1996-2008, iar în perioada 2008-2012 a fost senator.

Deputatul PSD Daniel Suciu a postat un emoționant mesaj pe Facebook: ,,Trăim cu toţii, mereu, cu gândul morţii care, la un moment dat, va veni şi în jurul nostru. Te aştepţi, dar niciodată nu te obişnuieşti. La o săptămână de la plecare a dintre noi a primarului din Ciceu Giurgesti, mai pierdem un coleg onest, loial şi care are un rol covârşitor în ceea ce înseamnă astăzi Becleanul. Profesorul, fostul senator, prietenul şi colegul nostru Dănuţ Prunea a plecat fulgerător dintre noi în aceasta seară. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de familia lui….”

foto: Mesagerul de BN

Recomandari

Alte Articole