Război între primarul din Runcu Salvei şi directorul şcolii

Edilul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, spune ca fosta directoare, prof. Alina Vartolomeu, a fost schimbata din funcţie pe motive politice. Aceasta a fost inlocuita cu un profesor membru PSD, Ioan Man. Deşi Anchidim Pavelea a trimis mai multe adrese la ISJ Bistriţa-Nasaud, prin care cerea sa i se justifice schimbarea conducerii unitaţii de invaţamant, nu a primit niciun raspuns, in condiţiile in care noul director refuza colaborarea cu primaria.  Camelia Tabara, inspectorul şcolar general, a declarat ca acest conflict este unul care ţine ,,de orgolii personale”, neavand nicio legatura cu factorul politic.

Edilul spune ca actualul director a fost numit politic.


Anchidim Pavelea, primarul comunei Runcu Salvei, susţine ca profesorul Ioan Man a fost numit politic, deoarece acesta este membru al PSD, in timp ce fosta directoare, prof. Alina Vartolomeu, nu are apartenenţa politica. Suparat foc pe decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean, edilul a declarat imediat dupa numirea lui Man la conducerea şcolii: ,,Am colaborat extraordinar cu doamna directoare ceea ce nu s-a intamplat cu fostul director, Ioan Man, repus in funcţie. Dansul a facut praf şi pulbere prin şcoala. Deşi Consiliul Local şi Primaria trebuie sa aiba un reprezentant in Consiliul de Administraţie al şcolii, cat a fost director nu ne-a chemat la nicio şedinţa, nici pe noi,. De la Primarie, nici pe reprezentantul CL. Fosta conducere a ISJ, care l-a inlocuit din funcţie, i-a facut raport in care a scris ca nu mai are voie sa deţina funcţie de conducere timp de doi ani.”
,,Este un om cu care nu se poate colabora!”


Nu doar faptul ca profesorul Ioan Man a fost numit pe baza politica il deranjeaza pe Pavelea, ci şi faptul ca nu poate colabora cu acesta. ,,Este un om cu care nu se poate colabora. Nici cadrele didactice nu se pot inţelege cu el, mai ales ca nu respecta deciziile Consiliului de Administraţie, face totul de unul singur. Cu un astfel de om la conducerea şcolii nu se poate face educaţie. Nu ştiu ce au gandit cei de la Inspectorat, caci tot ISJ i-a interzis sa mai aiba funcţii de conducere timp de doi ani”, a declarat primarul comunei Runcu Salvei.

Pavelea: ,,Doamna Tabara mi-a spus ca il schimba cat mai curand. Este posibil sa ma fi pacalit doar”


La intrebarea reporterului privind discuţia pe care a avut-o cu inspectorul şcolar general, Anchidim Pavelea a declarat: ,,Doamna Camelia Tabara mi-a promis ca il va schimba daca nu va exista colaborare intre primarie şi şcoala. Am discutat cu domnia sa şi sper ca a inţeles ca cele doua instituţii trebuie sa colaboreze, iar acest lucru se poate intampla doar atunci cand ai partener de dialog. In cazul acesta, eu nu am cu cine sa vorbesc. Nu este dispus la conciliere, deci singura soluţie este schimbarea directorului. Sper ca doamna Tabara se va ţine de cuvant, deşi este posibil doar sa ma fi pacalit. Vom trai şi vom vedea, dar este pacat ca se ajunge la astfel de situaţii.”
Refuzuri din partea ISJ

  Camelia Tabara a fost saptamana trecuta la Runcu Salvei pentru a vedea situaţia de la faţa locului. Primarul spune ca i-a cerut acesteia sa ii prezinte raportul (pe care l-a solicitat de mai multe ori in scris ISJ-ului) prin care Ioan Man nu mai are voie sa deţina funcţie de conducere timp de doi ani. ,,Mi-a spus ca nu poate sa mi-l arate, ca e ceva legat strict de Inspectorat. Nu inţeleg de ce atata secretomanie”, a spus primarul.

Directorul …justiţiar


O alta nemulţumire a edilului din Runcu Salvei este aceea ca elevii care savarşesc fapte prin care se incalca dispoziţiile legale in vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi in funcţie de gravitatea acestora. Astfel potrivit regulamentului de ordine interioara, publicat pe site-ul instituţiei de invaţamant in cauza, sancţiunile care se pot aplica elevilor sunt urmatoarele : observaţia individuala; mustrare in faţa clasei şi/ sau in faţa consiliului clasei/ consiliului profesoral; mustrare scrisa;amenda intre 2 şi 5 lei in funcţie de gravitatea faptei, munca in folosul unitaţii de invaţamant, retragerea temporara sau definitiva a bursei; eliminarea de la cursuri pe o perioada de 3-5 zile; mutarea disciplinara la o clasa paralela, din aceeaşi şcoala; mutarea disciplinara la o alta unitate de invaţamant, cu acceptul conducerii unitaţii primitoare; preavizul de exmatriculare; exmatricularea. Edilul se intreaba, pe buna dreptate, cum poate fi amendat un elev, daca acesta nu are venituri. Este o dilema la care trebuie sa se gandeasca şi domnul director, caci, vorba primarului: ,,nici poliţiştii nu amendeaza copii.”
Disputa veche şi despre orgolii personale


Inspectorul şcolar general, Camelia Tabara, a declara ca şcoala din Runcu Salvei funcţioneaza normal, iar lipsa de colaborare intre administraţia publica locala şi instituţia de invaţamant este generata de o mai veche disputa intre actualul edil şi noul director al şcolii: ,,Vorbim despre o rivalitate ce se intinde pe mai mulţi ani, sa spun aşa. Am fost la Runcu Salvei, am discutat cu cei doi şi cu cadrele didactice. O sa monitorizam activitatea şcolii din Runcu Salvei, astfel ca procesul educaţional sa nu aiba de suferit. De altfel, nu este un caz unic. Au mai fost inlocuiţi directori in acest an, aşa ca aceasta tevatura nu işi are rostul. Va asigur ca lucrurile se vor limpezi şi ca procesul educativ la Runcu Salvei se desfaşoara in parametrii normali.”

 De la ISJ citire: ,,Am preferat un director localnic, nu pe cineva care face naveta”


Motivul principal pentru care prof. Alina Vartolomeu a fost schimbata din funcţia de conducere este, in opinia Inspectoratului Şcolar Judeţean, faptul ca aceasta facea naveta din Salva. ,,Am preferat un localnic, care sa fie acolo la orice ora, astfel ca procesul de invaţamant sa decurga normal. Doamna profesoara facea naveta şi nu putea sa fie la şcoala daca se intampla ceva dupa orele de curs şi era nevoie de domnia sa. Acesta este principalul motiv pentru care a fost numit alt director. Repet, nu este vorba despre o imixtiune a politicii in educaţie” a declarat Camelia Tabara.
Cand politica işi baga coada


Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Nasaud, 18% din directorii şcolilor au fost inlocuiţi. Deşi ISJ invoca varii motive pentru care s-a procedat la aceste schimbari, marea majoritate a foştilor şefi de instituţii de invaţamant susţin ca totul este doar o manevra politica. Cert este ca atunci  cand era in opoziţie, USL infiera politizarea facuta de PDL şi promitea ca nu va proceda la fel, imediat dupa schimbarea Guvernului au inceput sa cada rapid capetele instituţiilor de invaţamant. Primele schimbari politice i-au vizat pe inspectorii şcolari, au urmat adjuncţii lor, iar apoi s-a trecut la directorii de şcoli. De fapt, prea multele schimbari facute in sistemul educaţional reprezinta unul dintre factorii ce au dus, incet, dar sigur, la imbolnavirea invaţamantului din Romania. 

Raimond Petruţ

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole