La data de 11 martie a.c., polițiștii din Năsăud au dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore a unui tânăr de 17 ani, din Dumitra, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În fapt, la data de 14 februarie a.c., acesta conducea un autoturism fără a avea acest drept și a fost oprit în trafic, pentru control, pe strada Miron Cristea din Năsăud. În autoturism se afla și un bărbat de 35 de ani, din Dumitra, care avea permisul suspendat și care i-ar fi încredințat autoturismul tânărului de 17 ani, deși știa că nu are permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, rezultatele fiind de 1,81 mg/alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 1,68 mg/l la cea de-a doua.
Polițiștii din Năsăud continuă cercetările, iar în cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.